Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Top Stiri

Stirile care apar pe aceasta pagina si ordinea lor sunt calculate automat pe baza unor algoritmi.

Rishi Sunak convoacă alegeri legislative la 4 iulie, Partidul Laburist, favorit

News.ro acum 6 ore
Premierul britanic Rishi Sunak a anunţat miercuri alegeri legislative la 4 iulie, punând astfel capăt multor luni de speculaţii pe tema datei acestui scrutin în care opoziţia laburistă este larg favorită, relatează AFP. Acest scrutin era aşteptat in

Bărbat găsit mort în podul unei case din Timișoara

Press Alert acum 4 ore
Descoperire macabră într-o casă din cartierul Elisabetin din Timișoara. Un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost găsit mort. „La data de 22 mai, în jurul orei 20:35, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că în po

Roland Garros: Cristina Dinu a trecut în turul trei al calificărilor. Miriam Bulgaru, eliminată

News.ro acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Cristina Dinu s-a calificat miercuri în turul al treilea preliminar al turneului de la Roland Garros. Miriam Bulgaru a ieşit din turul doi al calificărilor. Cristina Dinu (31 de ani, locul 229 WTA) a înfruntat-o în turul a

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum 13 ore
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Țările baltice vor cere la summitul NATO un prag minim al bugetelor pentru apărare de 2,5% din PIB

HotNews acum 5 ore
Miniştrii apărării din statele baltice (Lituania, Letonia şi Estonia) au anunţat miercuri că la summitul NATO din iulie le vor cere aliaţilor creşterea la cel puţin 2,5% din PIB a bugetelor apărării statelor membre, relatează agenția de știri EFE, c

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 12 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Atalanta Bergamo şi Bayer Leverkusen joacă miercuri seara finala UEFA Europa League

Mediafax acum 4 ore
Atalanta o întâlneşte pe Leverkusen în finala UEFA Europa League, miercuri seara, de la ora 22.00, pe Dublin Arena. Italienii sunt la prima finală de cupă europeană din istorie. De cealaltă parte, nemţii vin la Dublin cu un record de 51 de meciuri f

România, campioană europeană de junioare la gimnastică ritmică

Adevarul acum 6 ore
România a câştigat titlul de campioană europeană de junioare pe echipe la gimnastică ritmică, miercuri, la Budapesta, o performanţă istorică pentru ţara noastră.

Un bărbat a murit zdrobit de mașina în care era pasager. Șoferul a pierdut controlul direcției și s-a răsturnat pe câmp

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat de 43 de ani a murit, miercuri seara, 22 mai, în urma unui accident rutier care a avut loc pe DN 58 A, în apropierea localităţii Victor Vlad Delamarina, din județul Timiș. Autoturismul în care victima era pasager s-a răsturnat în afara car

Un copil de 2 ani a murit de rujeolă

Mediafax acum 12 ore
În perioada 1 ianuarie 2023 - 19 mai 2024, în România au fost notificate 15.763 de cazuri confirmate cu rujeolă, din care 16 decese (4 în judeţul Braşov, 4 în Municipiul Bucureşti, 3 în judeţul Giurgiu, 2 în judeţul Argeş, 1 în judeţul Mureş, 1 în j

Un alpinist român a murit pe Everest. Gabriel Ţabără avea 48 de ani

News.ro acum 8 ore
Alpinistul Gabriel Viorel Ţabără, în vârstă de 48 de ani, a murit pe Everest, în Tabăra III, situată la 7470 m altitudine. Românul a murit luni dimineaţă; potrivit oficialilor. El a fost găsit fără viaţă în cortul său de către ghidul său montan, a p

Ţările neutre ar trebui să se alăture NATO dacă doresc protecţie, spune ministrul britanic al apărării

HotNews acum 4 ore
Ţările neutre care nu sunt membre NATO, dar care se bucură de „umbrela de protecţie” a acesteia, ar trebui să fie determinate să se alăture alianţei militare, a declarat miercuri secretarul britanic al apărării, Grant Shapps, citat de POLITICO. Gran

Marius Tucă Show începe joi, 23 mai, de la ora 19.30, live pe gândul.ro. Invitat: Rareș Hopincă

Cancan acum 5 ore
Invitații zilei sunt Rareș Hopincă, politician. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Avertizare ANM: Cod portocaliu de ploi torenţiale şi grindină în 5 judeţe din Transilvania

Mediafax acum 6 ore
În judeţul Alba, sunt sub avertizare cod portocaliu localităţile Zlatna, Almaşu Mare şi Bucium, unde se vor semnala averse torenţiale care vor acumula peste 35...40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină. Avertiza

Gabriela Firea: „Echipa social-democrată a adus 1 miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București / Voi milita pentru atragerea de fonduri nerambursabile și după alegerile din 9 iunie”

G4Media acum 6 ore
Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei, spune că echipa social-democrată a adus 1 miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București și că va milita pentru atragerea de fonduri nerambursabile și după alegerile din 9 iunie. „C

Robert Fico, în stare ”stabilă” la o săptămână după tentativa de asasinat. Juraj Cintula nu ar fi acţionat singur, în contextul unei ”manipulări” a contului pe Facebook, potrivit Guvernului, înainte ca Meta să anunţe suprimarea contului suspectului

News.ro acum 8 ore
Premierul slovac Robert Fico se află într-o stare ”stabilă”, dar în continuare ”gravă”, anunţă miercuri adjunctul său, la o săptămână după ce acesta a fost rănit prin împuşcare cu patru gloanţe şi spitalizat, relatează AFP. Acest atac armat a avut l

Tânăr de 25 de ani, arestat preventiv după ce a atacat din senin o femeie pe stradă în Bucureşti

HotNews acum 8 ore
Un tânăr de 25 de ani a fost reţinut de polițiștii din Bucureşti, după ce a agresat o femeie pe o stradă din Sectorul 2. A atacat-o din senin, lovind-o peste picioare, ceea ce a făcut ca victima să se dezechilibreze şi să cadă. Femeia a ajuns la spi

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 13 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Unul dintre cei mai valoroși șahiști români a primit wildcard pentru etapa de la București a circuitului mondial Grand Chess Tour 2024

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Bogdan Deac, jucător de bază al lotului olimpic masculin, a primit wildcard pentru a concura în etapa de la București a circuitului internațional de șah Grand Chess Tour – ediția 2024, care va debuta pe 25 iunie. Michael Khodarkovsky, Director Execu

Spania, Norvegia şi Irlanda intenţionează să recunoască în mod oficial statul Palestina

BusinessMagazin acum 9 ore
Spania, Norvegia şi Irlanda au anunţat că intenţionează să recunoască în mod oficial statul Palestina. Gestul ar putea sprijini cauza palestiniană la nivel mondial, dar care va tensiona relaţiile cu Israelul, relatează CNN.

Botoşani: Incendiu la depozitul ecologic de deşeuri de la Stăuceni, fiind afectată o suprafaţă de circa o mie de metri pătraţi

News.ro acum 6 ore
Un incendiu a izbucnit, miercuri seară, la depozitul ecologic de deşeuri de la Stăuceni, judeţul Botoşani, fiind afectată o suprafaţă de circa o mie de metri pătraţi. Pompierii au reuşit să lichideze incendiul, dar intervin pentru a găsi eventuale f

Iohannis, despre bătaia din Parlament: „Avem evenimente nedorite, din păcate, Made in Romania, este incalificabil"

Mediafax acum 13 ore
Preşedintele spune că aceasta este un eveniment „Made in Romania”. „Avem evenimente nedorite, din păcate, Made in Romania, este incalificabil evenimentul de ieri din Parlamentul României, câteodată ştiţi că am mai văzut la televizor în alte ţări cum

USR - Timişorenii erau trimişi la privat pentru RMN-uri, cei din clanul Cârpaci le obţineau gratis şi peste rând, în timpul administraţiei Robu / Timişoara nu poate fi lăsată pe mâna clanurilor

News.ro acum 11 ore
USR, afirmă, în urma declaraţiilor făcute într-o conferinţă de presă, de fosta directoare a Spitalului Municipal din administraţia PNL, că timişorenii erau trimişi la privat pentru RMN-uri, cei din clanul Cârpaci - care au ocupat abuziv mai multe cl

Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă, extinsă în mai multe comune din județul Constanța

Ziua Constanta acum 10 ore
Începând de astăzi, 22 mai 2024, Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă – SIIEASC mai integrează 7 municipii reședință de județ și alte 26 de unități administrativ-teritoriale. Direcția Generală pentru Evidența Persoa

Marea Britanie. Premierul Rishi Sunak face o mişcare surpriză: alegerile generale vor avea loc în luna iulie

Mediafax acum 7 ore
Rishi Sunak a anunţat că alegerile generale vor avea loc anticipat, în luna iulie, potrivit BBC. Astfel, ar urma să aibă loc o competiţie în care Keir Starmer, liderul Partidului Laburist, va încerca să preia puterea după 14 ani de guvernare condusă

UPDATE - Arad: Un mort şi un rănit, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit/ Traficul pe DN 7, oprit pe ambele sensuri - FOTO

News.ro acum 8 ore
Două persoane au fost rănite, miercuri, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit, în localitatea Săvârşin, judeţul Arad. Una dintre victime era inconştientă, fiind făcute manevre de resuscitare, însă acestea nu au avut rezultat, fiind declara

Reuters: Rusia creează confuzie cu un proiect de modificare a frontierei în Marea Baltică

News.ro acum 12 ore
O propunere a Ministerului rus al Apărării de a revizui frontiera maritimă a Rusiei din estul Mării Baltice a creat miercuri confuzie şi îngrijorare în Finlanda, Suedia, Lituania şi Estonia, ţări membre NATO. Proiectul de decret al Ministerului Apăr

Angajaţi din mai multe structuri ale statului protestează joi în Piaţa Victoriei

Mediafax acum 6 ore
Mitingul din Piaţa Victoriei este anunţat pentru ora 13.30. Sindicatul Agenţiilor Judeţene pentru Protecţia Mediului, Sindicatul Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului – SAONRC, Sindicatul Europol - filiala Arhivele Naţionale ale

Bebeluș în vârstă de o lună dus de părinți la spital în stop cardio-respirator. Nu a mai putut fi salvat

Adevarul acum 13 ore
Un bebeluș în vârstă de numai o lună a fost adus de părinți, în dimineața zilei de miercuri, 22 mai, la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu în stop cardio-respirator.

Pedeapsa absurdă primită de un adolescent bogat, după ce a ucis doi oameni în timp ce conducea beat: Eseu despre siguranța rutieră FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Un adolescent bogat din India care a omorât doi oameni, în timp ce conducea beat, a fost obligat să scrie un eseu ca pedeapsă. În urma accidentului, furia a crescut în India, care se află într-o perioadă electorală și mulți cer o pedeapsă mai aspră

Ciucă: România nu poate fi intimidată de nimeni, având umbrela de securitate a NATO

Mediafax acum 9 ore
„România nu poate fi intimidată de nimeni, având umbrela de securitate a NATO. Însă, apărarea începe acasă, unde avem datoria de a consolida două direcţii esenţiale: revigorarea industriei de apărare şi adaptarea la ameninţările actuale”, reiese din

VIDEO Incendiu masiv la sediul gigantului farmaceutic danez Novo Nordisk

HotNews acum 10 ore
Un incendiu de proporții a cuprins miercuri clădirea de birouri a gigantului farmaceutic danez Novo Nordisk, în apropiere de Copenhaga, au anunţat pompierii din capitala daneză, transmite AFP. Incendiu masiv la sediul gigantului farmaceutic danez No

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum 13 ore
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Tricourile purtate de vedetele fotbalului la meciul de adio al Generaţiei de Aur, scoase la licitaţie. Componenţele celor două echipe

News.ro acum 8 ore
Tricourile purtate de jucători la meciul de adio al Generaţiei de Aur, sâmbătă, pe Arena Naţională din Bucureşti, vor fi vândute la licitaţie. Se vor vinde toate tricourile jucătorilor celor două echipe, dar şi cel al antrenorului World Stars. Pe ob

China furnizează Rusiei echipamente letale pentru a fi folosite în Ucraina, susţine Londra

G4Media acum 8 ore
China furnizează Rusiei ajutor letal pentru a fi utilizat în războiul dus de Moscova în Ucraina, a declarat miercuri ministrul britanic al apărării, Grant Shapps, sugerând că serviciile de informaţii ale Marii Britanii şi SUA contrazic încercările a

Un aisberg mai mare decât Malta s-a desprins din banchiza Brunt, în Antarctica

HotNews acum 11 ore
Un aisberg de mari dimensiuni s-a desprins din banchiza Brunt, în Antarctica, a anunţat British Antarctic Survey (BAS), un institut de cercetare din Marea Britanie, relatează agenția DPA, citată de Agerpres. Imagini din satelit cu banchiza BruntFoto

20 de persoane din avionul Singapore Airlines care marţi a trecut prin turbulenţe severe se află la terapie intensivă. Numărul total al victimelor este de peste 100

News.ro acum 11 ore
Douăzeci de persoane care se aflau la bordul avionului companiei Singapore Airlines care a trecut prin turbulenţe puternice înainte de a face, marţi, o aterizare de urgenţă la Bangkok, se aflau la terapie intensivă în spitale din capitala thailandez

Procentul de candidate înscrise la alegerile locale, 24% / Cele mai multe femei se regăsesc pe listele partidului Dianei Şoşoacă - Expert Forum

HotNews acum 10 ore
O analiză realizată de Expert Forum privind alegerile locale din acest an arată că procentul femeilor aflate pe listele de candidați continuă să crească ușor în raport cu localele din 2016 și 2020. Dintre primele 10 partide ca număr de candidaturi d

Măsuri la frontierele comune dintre Bulgaria şi România pentru sezonul estival

Mediafax acum 8 ore
La întâlnire de lucru din Ruse au mai participat reprezentanţi ai structurilor de Poliţie şi de Poliţie de Frontieră din cele două ţări. Întâlnirea a avut ca scop evaluarea implementării aspectelor convenite de către viceprim-ministrul, ministrul af

Amenzi de zeci de mii de lei pentru distribuitorii şi comercianţii care lucrează cu furnizori de produse ambalate care nu respectă legea

Mediafax acum 9 ore
Reprezentanţii Administraţiei Fondului pentru Mediu pot solicita societăţilor economice care distribuie bunuri sau le comercializează să ofere informaţii cu privire la lista furnizorilor cu care colaborează. Scopul solicitării este ca autorităţile s

Beijingul, acuzat că trimite Rusiei arme letale pentru a le folosi în Ucraina. "E timpul ca lumea să se trezească"

Ziare.com acum 8 ore
Grant Shapps, ministrul britanic al Apărării, acuză China că furnizează sau este pe cale să furnizeze arme letale Rusiei, pentru a le folosi pe frontul din Ucraina, transmite Reuters, potrivit kyivindependent.com. Ministrul a explicat că Marea Brita

FCU Craiova, penalizată cu 22.500 de lei de Comisia de Disciplină din cauza incidentelor de la meciuul cu Hermannstadt

News.ro acum 9 ore
FCU Craiova 1948 a primit o penalitate sportivă de 22.500 de lei din partea Comisiei de Disciplină din cadrul FRF, ca urmare a incidentelor de la meciul cu Hermannstadt, din ultima etapă a play-out-ului Superligii. “FCU 1948 Craiova vs. AFC Hermanns

Parteneriat româno-turc pentru lucrătorii, pensionarii și angajatorii din România și Turcia (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 12 ore
România își întărește relațiile bilaterale cu Turcia atât în domeniul securității sociale, cât și pentru consolidarea pieței din ambele țări. Simona Bucura Oprescu, ministrul român al Muncii și Solidarității Sociale, a semnat la Ankara împreună cu V

Cursă cu răţuşte: 4.000 de jucării din cauciuc vor fi lansate simultan pe Crișul Repede, în Oradea

Adevarul acum 9 ore
Un număr de 4.000 de rățuște din cauciuc vor fi lansate simultan pe Crișul Repede, în Oradea, într-o cursă intitulată „Cursa de rățuște”, organizată în scop caritabil, sumele încasate în urma donațiilor urmând să fie redirecționate pentru dotarea zo

Constanţa: Un bărbat de 57 de ani a fost reţinut, după ce a încercat să violeze o femeie, iar apoi i-a furat un telefon mobil şi două carduri bancare

News.ro acum 12 ore
Un bărbat de 57 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Constanţa, pentru 24 de ore, după ce a încercat să violeze o femeie, iar apoi i-a furat un telefon mobil şi două carduri bancare.

Un ministru israelian propune crearea unei colonii pentru fiecare ţară care recunoaşte Palestina. România a recunoscut deja oficial!

Ziua News acum 7 ore
Ministrul de finanţe al Israelului, Bezalel Smotrich, descris de EFE drept colonist de extrema dreaptă, a propus, miercuri, crearea unei aşezări ilegale în Cisiordania ocupată pentru fiecare ţară care recunoaşte unilateral statul palestinian, după a

Ce pensie are Gheorghe Dincă. Câți bani primește lunar ”monstrul din Caracal”, deși se află în închisoare

Cancan acum 8 ore
În ciuda faptului că a fost condamnat la închisoare pentru câțiva ani, Gheorghe Dincă continuă să primească o pensie de la stat. Însă, există numeroase întrebări despre suma pe care o primește lunar, precum și despre modul în care sunt utilizați ace

AFM a aprobat finanţări de aproape 97 de milioane de lei în Programul „Casa Verde Fotovoltaice”

Adevarul acum 9 ore
Cereri eligibile în valoare de 96,68 milioane de lei au fost depuse de persoanele fizice în cadrul programului „Casa Verde Fotovoltaice”, în timp ce unităţile de cult au transmis solicitări în cuantum de 13,94 milioane de lei, informează Administraţ

Sindicaliştii funcţionarilor publici din Camera Deputaţilor şi Senat sunt nemulţumiţi de propunerea creşterii salariilor cu 10%, în două tranşe / Ei cer Guvernului majorarea cu 20% a salariilor

News.ro acum 10 ore
Sindicaliştii funcţionarilor publici din Camera Deputaţilor şi Senat şi a personalului contractual din cele două Camere ale Parlamentului îşi exprimă dezacordul faţă de propunerea Guvernului de a majora salariile doar cu 10% în două tranşe. „Opinia

Vremea

București
acum

15°
joi

14°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/24°
Iasi
acum

15°
joi

15°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/24°
Constanta
acum

14°
joi

14°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/23°